Într-o farmacie, fiecare pacient vine cu o poveste. Uneori, povestea este vizibilă – o rețetă, o tuse, o rană. Alteori, e invizibilă, dar la fel de reală – anxietate, depresie, tulburări psihice. Modul în care interacționez cu acești pacienți, nu doar că le influențează starea, ci transmite un mesaj important și celor din jur.
Pentru un pacient cu o tulburare mintală, interacțiunea poate fi o provocare în sine. O privire stânjenitoare, un ton grăbit sau o discuție lipsită de discreție pot agrava anxietatea sau rușinea.
În schimb:
- Un zâmbet și o voce calmă pot crea un sentiment de siguranță
- O adresare respectuoasă îl ajută pe pacient să se simtă demn, nu stigmatizat.
- O atitudine echilibrată inspiră și altor pacienți respect față de diversitatea umană.
Cuvintele contează. Tonul contează. Prezența contează.
Într-o lume în care stigmatul asociat bolilor mintale încă persistă, gesturile mici fac diferențe mari.
Farmacia este, pentru mulți, primul loc unde caută ajutor. Fie că vorbim despre o durere de cap, o rețetă cronică sau… o perioadă mai grea din punct de vedere emoțional. Din păcate, bolile mintale încă vin la pachet cu rușine, stigmat și neînțelegeri. Tocmai de aceea, felul în care interacționăm cu acești pacienți – mai ales când sunt și alții prezenți – face o diferență destul de mare.
Un pacient cu depresie, anxietate sau altă tulburare psihică poate părea agitat, nesigur sau chiar tăcut. Poate vine pentru prima dată să ridice un tratament și se simte judecat. Sau poate are întrebări, dar nu îndrăznește să le pună.
Confidențialitatea nu e un moft, e o formă de respect
Să protejez intimitatea pacientului nu este doar o obligație profesională, ci un gest profund de respect. A vorbi cu grijă, să nu audă toată farmacia, a evita numirea bolii cu voce tare, a nu cere detalii personale în public, a avea o atitudine neutră, lipsită de curiozitate sau judecată – toate acestea creează un spațiu sigur. Iar când alți pacienți sunt de față, cu atât mai mult trebuie să fim conștienți de cum ne purtăm. Ce transmitem. Ce exemplu oferim.
Într-o societate în care oamenii cu afecțiuni mintale sunt încă priviți „altfel”, fiecare gest de normalitate contează. O explicație oferită cu răbdare, o privire care nu judecă – pot face diferența între un pacient care se întoarce cu încredere și unul care renunță la tratament.
În spatele fiecărui pacient e o poveste. Iar în spatele fiecărei interacțiuni, avem o alegere – să judecăm sau să susținem.
Dincolo de halatul alb, rămân om.
Am pacienți care vin de ani de zile cu rețete pentru diverse afecțiuni mintale. Sunt oameni modești, suflete ce cară după ele rușine, frică și tăcere, unii dintre ei convinși că boala îi face „mai puțin” decât ceilalți. Nimic mai fals!
În timp, mulți au prins curajul să revină. Să vorbească. Să povestească. Le cunosc viețile, bucuriile, necazurile. Și de fiecare dată îmi amintesc că rolul meu nu este doar să eliberez tratamente – ci să fiu un sprijin real, tăcut, dar constant.
Uneori empatia e cel mai puternic „medicament”. Nu se învață din manuale – se simte și se oferă, mai ales acolo unde nu se văd răni fizice, unde durerea este adesea mai profundă.
Pentru mine, nu sunt doar pacienți. Sunt oameni cu povești.
Dincolo de hârtii și diagnostice, le reamintesc că sunt văzuți, auziți, egali.
Iar ei, la rândul lor, m-au învățat să fiu mai răbdătoare, mai umilă, mai atentă la ce nu se vede. Mi-au arătat cât de mult contează o vorbă bună, o privire fără judecată, o clipă de liniște.
Respect, empatie și încredere
Pacienții cu afecțiuni psihice vin adesea cu ezitare. Se tem de privirile celor din jur, de tonul în care li se vorbește, de felul în care ar putea fi percepuți. Uneori simt că trebuie „să se scuze” că au nevoie de ajutor. Dar nu trebuie. Nimeni nu ar trebui să se simtă inferior pentru că poartă o luptă invizibilă.
Ce simte un pacient „altfel”?
Intră pe ușă ca toți ceilalți. Dar nu este ca ceilalți.
Nu are ghips. Nici branulă. Nu cere unguent pentru dureri articulare..
Are o rețetă pentru antidepresive. Sau pentru antipsihotice. Sau poate doar… ochii goi. În farmacie, toți pacienții par egali. Dar sunt cu adevărat?
STORY
O zi obișnuită. Pacienți diferiți, tratamente diverse.
O femeie tânără, cu o rețetă în mână, mă întreabă timid de sertralină. În spatele ei, o mamă întreabă de un sirop pentru tusea copilului. Următorul pacient, un bărbat – probabil grăbit, obosit, sătul de viață – auzind solicitarea tinerei, se gândeste (mai bine n-o făcea!) să glumească, cu voce tare:
– Ah, ce bine că n-am ajuns la pastile pentru cap, încă!
Tânăra a părut ca și când i-a fugit pământul de sub picioare.
A vrut să plece fără pastile. Să nu mai simtă rușinea. Să se ascundă.
Era imposibil și nedemn să nu reacționez către ‘stimabilul’:
– Știți ce e mai greu decât depresia? Să vii într-o farmacie cu frica de a fi judecat. Să ceri ajutor și să auzi comentarii și râsete în loc de respect. Nu știți povestea ei. Poate a pierdut pe cineva drag. Poate e prima oară când a avut curajul să vină după tratament.
Și poate, cu o doză de empatie, ne vindecăm și noi, ca societate.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că, inconștient, unii fac diferențe între „suferința trupului” și „suferința minții”, considerând că prima pare „mai acceptabilă”.
Nu trebuie să știi totul despre depresie, bipolaritate sau schizofrenie. Dar ai putea să nu mai faci presupuneri că acel pacient e „ciudat”sau/și „periculos”.
Ce ar trebui să vedem cu toții?
Un om care a ales să lupte. Care a cerut ajutor. Care vrea să-și revină.
Și mai presus de toate – un om care merită să fie tratat ca oricare altul. Fără diferențe.
Ce este sertralina?
Sertralina (Serlift, Zoloft, Stimuloton) este un medicament antidepresiv din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS). Este utilizată în tratarea:
- depresiei majore
- tulburărilor de anxietate generalizată
- tulburării obsesiv-compulsive (TOC)
- tulburării de panică
- tulburării de stres post-traumatic (PTSD)
- tulburării disforice premenstruale (TDPM)
👉 Sertralina acționează prin creșterea nivelului de serotonină – un neurotransmițător implicat în reglarea dispoziției, somnului și emoțiilor.
IMPORTANT – Disclaimer medical
📌 Sertralina este un medicament eliberat numai cu prescripție medicală!
📌 Necesită evaluare psihiatrică sau recomandare din partea unui medic!
📌 Dozajul, durata tratamentului și monitorizarea reacțiilor adverse trebuie stabilite doar de un specialist!
Concluzie
Când intri într-o farmacie și auzi pe cineva întrebând/solicitând un tratament „ciudat” sau pentru „cap”:
🔹 Nu te grăbi să judeci.
🔹 Nu face glume.
🔹 Nu întoarce privirea cu superioritate.
🔹 Nu lua parte la cercul vicios: pacientul evită tratamentul →boala se agravează → stigmatul crește → izolarea devine și mai profundă.
Farmaciile nu sunt doar despre medicamente. Sunt despre oameni. Iar unii oameni poartă greutăți pe care nici nu le bănuiești.
Respectă-i!!! Cu toții ‘ducem’ câte ceva..
👉 Ghid scurt pentru farmaciști și pacienți
Dacă ești farmacist:
✅ Oferă discreție: folosește un ton jos, dacă pacientul pare stânjenit
✅ Evită să spui medicamentul/diagnosticul cu voce tare
✅ Dacă un alt pacient comentează, ia poziție fermă, dar calmă
Dacă ești pacient:
✅ Nu îți cere scuze pentru ce tratament iei – boala nu e o vină
✅ Cere discreție farmacistului – e dreptul tău
✅ Dacă ești martor la o situație de stigmat, fii vocea care spune „Ajunge!”
✅ Adu-ți aminte: să ceri ajutor nu e slăbiciune, ci curaj!
Disclaimer: Imaginea folosită în acest articol a fost generată digital și nu reprezintă o persoană reală. Este utilizată exclusiv în scop ilustrativ, pentru a susține vizual conținutul articolului despre stigmatizarea pacienților cu boli mintale. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.
Cu grijă și un zâmbet,
Adriana