Pe 26 aprilie 1986, la ora 01:23, reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat. Evenimentul rămâne unul dintre cele mai grave accidente nucleare din istorie. A fost mai mult decât un accident – a fost o tragedie umană, o lecție dureroasă pentru medicină și o rană deschisă în psihicul colectiv. Deși au trecut zeci de ani, am observant că ecourile dezastrului continuă să ne influențeze modul în care abordăm urgențele medicale și sănătatea mintală în contexte de criză.
Răspunsul farmaceutic la contaminarea radioactivă
În fața unui pericol invizibil precum radiațiile, la momentul respectiv medicina a fost pusă în genunchi. Autoritățile și personalul medical aveau puține informații și aproape niciun protocol clar pentru astfel de situații. Cu toate acestea, s-au făcut eforturi rapide și disperate pentru a salva cât mai multe vieți.
Una dintre puținele ‘arme’ farmacologice disponibile a fost iodura de potasiu, administrată pentru a bloca absorbția iodului radioactiv de către glanda tiroidă – în special la copii, cei mai vulnerabili la acest tip de contaminare. Deși eficiența ei depinde de cât de repede e administrată după expunere, în multe cazuri, distribuirea a fost întârziată.
Pe lângă aceasta, s-au folosit tratamente suportive:
- transfuzii de sânge pentru victimele cu sindrom acut de radiație,
- antibiotice pentru infecții secundare,
- terapii pentru susținerea organelor vitale.
Farmacia și medicina de urgență s-au văzut nevoite să improvizeze. Lipsa de echipamente, de doze standardizate și de experiență în cazuri de contaminare radioactivă a pus în pericol nu doar pacienții, ci și personalul medical. Dezastrul de la Cernobîl a tras un semnal de alarmă global: medicina nu era pregătită pentru astfel de scenarii.
În anii ce au urmat, acest eveniment a dus la dezvoltarea unor programe naționale și internaționale de pregătire farmaceutică în caz de contaminare radioactivă, la elaborarea de protocoale clare și la extinderea cercetărilor în domeniul toxicologiei nucleare.
Trauma invizibilă: impactul psihologic pe termen lung
Dacă radiațiile sunt invizibile, la fel este și o mare parte din suferința lăsată în urmă. Dezastrul de la Cernobîl a generat un val de traume psihologice care a continuat să crească ani de-a rândul.
Mii de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele în grabă, lăsând în urmă totul. Incertitudinea, frica de boală, stigmatizarea comunităților expuse – toate au contribuit la dezvoltarea unor afecțiuni precum:
- tulburarea de stres post-traumatic (PTSD),
- anxietate generalizată,
- depresie cronică,
- fobii legate de mediu (frică de aer, apă, alimente contaminate).
Lichidatorii – cei care au intervenit pentru a curăța zona – au fost în mod special afectați. Mulți dintre ei nu au primit niciun fel de suport psihologic, iar povara emoțională s-a adâncit în tăcere.
Într-o epocă în care sănătatea mintală era adesea ignorată, Cernobîl a arătat lumii cât de devastator poate fi impactul psihologic al unui dezastru. De atunci, conceptele de „asistență psihologică de urgență” și „intervenție psihiatrică post-traumatică” au început să fie luate în serios, mai ales în cadrul catastrofelor ecologice sau tehnologice.
Lecții învățate
Cernobîl nu este doar o pagină din istorie, ci un punct de cotitură. Ne-a învățat că în fața unui pericol invizibil, răspunsul trebuie să fie multidisciplinar: medical, farmaceutic, psihologic și uman. A arătat cât de vital este să pregătim nu doar spitale și stocuri de medicamente, ci și rețele de suport pentru cei care suferă în tăcere.
Radiațiile nu pot fi văzute, dar efectele lor – fizice și emoționale – rămân întipărite pentru o viață.
Teama latentă a fost reactivată într-o oarecare măsură în anul 2022, când a izbucnit războiul din Ucraina, iar centrala nucleară de la Zaporojie – cea mai mare din Europa – a fost amenințată de luptele din apropiere. Tensiunea din zonă și posibilitatea unui nou incident nuclear au determinat autoritățile din România să reacționeze preventiv. Astfel, s-a decis distribuirea gratuită către populație a capsulelor de iodură de potasiu prin intermediul farmaciilor, pe bază de prescripție medicala, doar persoanelor sub 40 de ani, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), considerându-se ca fiind cele mai vulnerabile în cazul unui accident nuclear.
Ce este iodura de potasiu și cum acționează?
Iodura de potasiu (KI) e o substanță simplă, dar cu un efect clar: blochează absorbția iodului radioactiv de către glanda tiroidă. Practic, dacă iei iodură de potasiu înainte sau imediat după expunerea la radiații, tiroida ta „se umple” cu iod stabil, și nu il mai absoarbe pe cel periculos.
Este important de știut că:
- Nu e un „antidot” pentru radiații în general.
- Protejează doar tiroida.
- Se ia doar la recomandarea autorităților, în caz de expunere confirmată.
Nu este indicat să o iei „preventiv”, pentru că poate face mai mult rău decât bine dacă nu e cazul!
E mai bine să fii informat decât speriat
Pacienții ne întrebau temători în farmacie dacă era o alarmă de pericol.
Distribuirea iodurii de potasiu n-a fost un semnal de alarmă că „se întâmplă ceva”, ci o formă de responsabilitate. E ca și cum ai avea o trusă de prim-ajutor în casă: nu înseamnă că te aștepți să ți se întâmple ceva, ci că vrei să fii pregătit, just in case.
Ce am învățat?
Că trecutul încă ne influențează reacțiile. Că informația contează. Și că, între panică și ignoranță, există întotdeauna loc pentru calm, informare, încredere si prevenție.
Cu grijă și un zâmbet, Adriana