Medicația pentru ADHD: ajutor real sau risc de dependență pentru copii și adolescenți?

ADHD – tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate

Când auzim „ADHD”, ne gândim la un copil agitat, neatent, care nu stă locului. Dar realitatea este mult mai profundă – și mai dureroasă – decât atât.

ADHD nu e o alegere. Nu e o modă. Și, mai ales, nu e un eșec personal.

Este o tulburare neurodezvoltată, caracterizată prin:

• deficit de atenție (nu se poate concentra, uită des, sare de la o activitate la alta),
• hiperactivitate (nu stă locului, vorbește mult, este impulsiv),
• dificultăți de autocontrol și organizare.

ADHD apare în copilărie, dar poate persista și la vârsta adultă. Este recunoscut de OMS și DSM-V (manualul internațional de diagnostic psihiatric), iar tratamentul trebuie personalizat pentru fiecare copil.

Medicamente pentru ADHD – ce se folosește?

Cu fiecare an, tot mai mulți copii și adolescenți sunt diagnosticați cu această tulburare neuropsihiatrică. Totodată, crește și numărul celor care primesc tratament medicamentos.

Dar aici apar întrebările care divizează părinții, educatorii și chiar medicii: Ajută cu adevărat medicația? Sunt aceste pastile sigure? Ne drogăm copiii?

În România, tratamentul farmacologic pentru ADHD este prescris doar de psihiatrul de copii și adolescenți, în urma unui diagnostic riguros.

Cele mai utilizate substanțe:

Metilfenidat (Concerta, Medikinet) =stimulant (dopamină, noradrenalină); Crește atenția, reduce impulsivitatea

Disponibilitate: se găsesc în farmacii cu prescripție specială (rețetă galbenă).

Disponibil în centrele specializate și farmacii, dar uneori cu stoc limitat.

Observații: tratament controlat, strict reglementat; prescris de psihiatrul de copii.

Atomoxetină (Strattera)=non-stimulant; Reduce hiperactivitatea și anxietatea

Disponibilitate: pe scară mai largă, dar tot cu rețetă.

Observații: preferată uneori în cazurile cu anxietate asociată; are o cerere tot mai mare.

Guanfacină (Intuniv) (mai rar, off-label)=non-stimulant (adrenergic); Calmează, reduce agitația

*off-label=administrarea unui medicament în afara indicațiilor pentru care a fost aprobat – (Intuniv – antihipertensiv)

Disponibilitate în România: Nu este autorizată oficial în România pentru ADHD. Se poate obține prin import special (cu acord de la ANMDMR – Agenția Medicamentului) sau din alte țări UE.

Observații: utilizată mai ales în SUA; în România este rareori folosită, off-label, și doar în cazuri speciale.

Câteva informații esențiale:

• Se eliberează doar cu prescripție specială.
• Este necesară monitorizarea medicală regulată (greutate, tensiune, comportament).
• Dozele se ajustează progresiv, pentru a reduce efectele adverse.

Controverse frecvente despre aceste medicamente

1. „Sunt droguri pentru copii?”

Aceasta este una dintre cele mai răspândite frici. Adevărul este că metilfenidatul este înrudit chimic cu amfetamina, dar dozele terapeutice, administrate controlat, NU produc euforie sau dependență la copilul cu ADHD. În schimb, ele corectează un dezechilibru chimic real din creier.

2. „Devii dependent?”

Nu. Studiile arată că, paradoxal, tratarea corectă a ADHD poate reduce riscul de dependență în adolescență, deoarece copilul dobândește autocontrol și abilități sociale mai bune.

3. „Sunt date ca să fie copilul mai cuminte.”

Medicația nu „omoară” personalitatea copilului. Scopul este să-i ofere o șansă reală la învățare, relaționare și autocontrol. Tratamentul eficient îl face să funcționeze mai bine, nu să devină un robot.

Efecte adverse posibile

Ca orice medicament activ la nivel cerebral, și cele pentru ADHD pot avea efecte adverse.

Cele mai frecvente includ:

• pierdere temporară a apetitului,
• insomnie,
• iritabilitate,
• dureri de cap sau stomac.

 Rareori, mai ales la atomoxetină, pot apărea efecte psihiatrice (anxietate crescută, tristețe, idei suicidare). De aceea, monitorizarea psihologică este esențială.

Există alternative non-farmacologice?

Da, și sunt recomandate împreună cu tratamentul medicamentos sau în formele ușoare:

• Terapie cognitiv-comportamentală (TCC)
• Consiliere parentală
• Psihopedagogie și adaptări educaționale
• Sport, rutină zilnică și igienă a somnului

ADHD la adulți – o realitate ignorată?

Mulți adulți descoperă târziu că dificultățile lor de concentrare, procrastinarea, impulsivitatea nu sunt doar „stil de viață”, ci un ADHD nediagnosticat.

În România, tot mai mulți psihiatri de adulți încep să evalueze și trateze ADHD în rândul studenților, profesioniștilor sau părinților care își recunosc simptomele la copiii lor.

Cum pot fi sprijinite persoanele cu ADHD, dincolo de medicație și etichete?

Ce înseamnă să trăiești zi de zi cu un creier care funcționează altfel într-o lume care cere conformism?

ADHD nu înseamnă lene sau lipsă de voință.

Persoanele cu ADHD vor să fie atente, să termine ce încep, să nu-i întrerupă pe ceilalți – dar creierul lor funcționează altfel. Au o reglare deficitară a atenției, nu o lipsă de inteligență sau educație.

Ce putem face:

• Nu mai pune întrebarea „De ce nu te poți concentra?”
• Înlocuiește cu „Ce te-ar ajuta să rămâi în activitatea respectivă?”
• Recunoaște efortul, nu doar rezultatul.

ADHD nu e doar „pentru copii” – este o condiție pe viață.

Mulți adulți cu ADHD au fost etichetați drept „dezorganizați”, „visători”, „impulsivi” sau „problematici” toată viața – fără să știe că există o explicație neurologică.

Ce putem face:

• Acceptă că ADHD-ul adultului nu este un eșec personal.
• Încurajează diagnosticarea, nu o judeca.
• Respectă nevoia de pauze, structură vizuală, și medii cu puțină distragere.

ADHD nu este doar deficit – ci și potențial.

Multe persoane cu ADHD sunt creative, intuitive, energice, empatice. Mintea lor „sare” rapid între idei – ceea ce, în medii potrivite, duce la inovație și soluții neobișnuite.

Ce putem face:

• Încetăm să vedem ADHD-ul doar ca problemă.
• Găsim locuri unde mintea „altfel” poate străluci (proiecte vizuale, muncă pe teren, roluri dinamice).

Persoanele cu ADHD au nevoie de înțelegere, nu de milă sau excludere.

Ironiile („ți-ai luat pastila azi?”), sarcasmul sau pedepsirea prin izolare duc la stigmatizare și retragere socială.

Ce putem face ca societate:

• Promovăm educația despre ADHD în școli și locuri de muncă.
• Oferim adaptări: pauze scurte, sarcini clare, checklisturi, feedback frecvent.
• Creăm spații incluzive, nu punitive.

ADHD netratat poate duce la anxietate, depresie, abuz de substanțe.

Pentru că nu e vorba doar de neatenție, ci de sentimentul profund că „nu ești suficient”, de eșecuri repetate și rușine acumulată.

Ce putem face:

• Oferim sprijin psihologic, nu doar farmacologic.
• Ne concentrăm pe relație, nu doar pe performanță.
• Învățăm să ascultăm fără să corectăm constant.

Concluzie

Medicația pentru ADHD nu este un panaceu, dar nici un pericol dacă este prescrisă corect. Ea poate schimba viața unui copil marginalizat sau exclus din școală, care nu reușea să-și controleze impulsurile.

Cheia stă în echilibru: evaluare corectă, monitorizare atentă și suport familial. Părinții nu trebuie să se teamă de tratament, ci de lipsa tratamentului adecvat.

A înțelege ADHD înseamnă a privi dincolo de diagnostic – spre persoană. Iar ajutorul real nu vine doar din pastile sau reguli, ci din conexiune umană, empatie și adaptare.

Poate că ADHD-ul nu se vindecă. Dar înțelegerea – da, ea vindecă: frica, rușinea, singurătatea.

ADHD nu este un defect, ci o diversitate neurologică.

Iar sprijinul nu trebuie să vină doar din cabinetul medicului, ci din familie, școală, locul de muncă, comunitate.

Ca societate putem ajuta:

• Prin educație, nu etichete.
• Prin adaptare, nu constrângere.
• Prin acceptare, nu milă.

Așa că data viitoare când vezi un copil agitat, un coleg haotic sau un adult „visător”, întreabă-te: Poate are nevoie de sprijin, nu de judecată?

Sursă: Murphy KR. Barkley RA. Parents of children with attentiondeficit/ hyperactivity disorder: psychological and attentional impairment. Am J Orthopsychiatry. 1996;66:93–102.

             Cu grijă și un zâmbet,

                                   Adriana