Într-o vreme când detergentul se dădea pe sub mână, iar portocalele erau motiv de poză de familie, farmacia era loc de pelerinaj. Nu pentru că aveai chef, ci pentru că o cutie de paracetamol putea să-ți aducă mai multă liniște decât o slujbă de Crăciun.
„Aveți ceva de durere de cap?” – întrebarea care pornea un roman polițist.
În anii ’80 (că atunci m-am nascut), întrebarea asta nu avea un răspuns clar. Pastilele veneau rar, puține și erau distribuite …„cu milă”.
În multe familii, dulăpiorul cu medicamente era păzit mai ceva ca lada de zestre. Ascundea comori: câteva comprimate de paracetamol, două capsule de tetraciclină, niște picături expirate de ochi și o seringă refolosită dar „încă bună”.
Nimic nu se arunca. O aspirină ruptă era păstrată „pentru copii”, iar unguentele se foloseau până tuburile aratau ca foaia de scris de atâta stors. Etichetele? Cine le citea? Știai doar că „ăla albastru e bun de bătături”.
Cei care aveau rude „afară” deveneau furnizori neoficiali de tratamente. Strecurate în valize printre ciocolată și blugi, pastilele „de import” erau o mană cerească.
Mersul la farmacie era ca o loterie națională: nu știai ce găsești, dar sigur nu găseai ce-ți trebuia. Rafturile erau atât de goale, încât păreau mai degrabă galerii de artă minimalistă, iar dacă prindeai un medicament banal, te simțeai ca și cum ai fi câștigat premiul cel mare. Farmacistul era un fel de magician fără trucuri: îi cereai pastile de cap, el se uita lung, ridica din umeri și-ți recomanda… apă rece și răbdare.
Astăzi intri în farmacie și simți că ai pășit în altă lume. Rafturi pline, lumini ca la Hollywood, plasturi în toate culorile, vitamine cu gust de orice, pastile cu efect rapid, lent, mediu, cu plante, fără plante, cu aromă de mentă, de copilărie, cu unicorni… ce vrei tu.
Găsești câte un medicament pentru fiecare stare: te doare capul, ești trist, n-ai energie, ți-e foame, ți-e lene… sigur există ceva.
Medicamentele erau atât de rare, încât dacă se găsea un sirop de tuse, se anunța în șoaptă, ca o informație strict secretă:
– „Au băgat sirop… dar doar două sticle. Fugi!!!”
Și toată lumea alerga ca la maratonul vieții, cu speranța că prinde ceva.
Astăzi pacienții intră pentru o pastilă și ies cu trei creme, două suplimente, un termometru inteligent și o gumă cu vitamina C, că… „erau la promoție”.
„Aș vrea ceva de răceală.”
‘– Sigur! Doriți varianta cu efect rapid, foarte rapid, instant, turbo, extra-turbo, cu mentă, cu miere, cu fructe de pădure sau cu aromă de vacanță la mare?’
Totul se transformă într-o dilemă existențială, simțindu-se de parcă aleg vinuri fine, nu pastile.
Așadar, farmacia era un spațiu auster, cu rafturi deseori goale și cu un număr limitat de produse. Lipsa medicamentelor era o realitate cotidiană: multe tratamente esențiale se găseau cu greu, iar oamenii depindeau adesea de relații, de rețete speciale sau de improvizații. Aproape orice produs farmaceutic era standardizat, puțin diversificat și adesea de calitate modestă.
Farmacistul avea un rol mai degrabă tehnic și restrictiv, fiind nevoit să gestioneze lipsurile și să ofere soluții limitate pacienților.
Astăzi, farmacia este un spațiu modern, luminos și bine aprovizionat, în care diversitatea medicamentelor și a produselor de îngrijire este incomparabil mai mare. Accesul la tratamente este mult mai facil, iar majoritatea medicamentelor sunt disponibile rapid sau pot fi comandate în scurt timp. Farmacistul își poate îndeplini acum și rolul de consilier, oferind explicații detaliate, alternative terapeutice și informații adaptate fiecărui pacient. De asemenea, tehnologia—de la evidența digitală a rețetelor până la sistemele de aprovizionare—face ca întregul proces să fie mai eficient și mai sigur.
Diferența fundamentală dintre cele două perioade este trecerea de la lipsă la abundență, de la rigiditate la flexibilitate și de la supraviețuire la îngrijire reală.
Cu grijă și un zâmbet,
Adriana